Apariții media

Daniel Constantin și-a lansat Partidul Pro România. Cine i-a fost alături la lansarea #altfel/ FOTO

Daniel Constantin și-a lansat noul partid, „Pro România”, luni, 29 mai, pe teresa unui hotel din București. Evenimentul s-a desfășurat sub sloganul „Altfel”, fostul copreședinte ALDE susținând că dorește să construiască o formațiune care să facă politică altfel.

Partidul lui Daniel Constantin se vrea a fi unul de centru, bazat pe patriotism, nu pe naționalism extremist, pro-UE și pro-NATO, dar în primul rând „Pro România”, după cum a declarat fostul ministru.

La lansare au fost prezenți cei cinci parlamenari ai partidului – Daniel Constantin, Mircea Banias, Eugen Durbacă, Damian Florea și Sorin Cîmpeanu -, dar și lideri din teritoriu, oameni care au părăsit ALDE pentru a-l urma pe fostul președinte al Partidului Conservator în noul proiect. Pe lângă zecile de viitori membri ai Partidului Pro România, la lansare au fost prezenți europarlamentarul Laurențiu Rebega, fost membru PC, finul lui Daniel Constantin, și fostul deputat PSD Mihai Sturzu, membru PRU.

„Sunteți alături de noi la un altfel de proiect politic, la o altfel de lansare și sunteți într-o altfel de locație. Vreau să vă spun înainte de toate pentru a înlătura orice speculație că atunci când am stabilit data de 29 mai nu mai lucram la Ministerul Mediului, deci nu mai aveam relația cu cei de la meteo ca să pot să stabilesc o zi așa frumoasă cum este cea de astăzi, așa că îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru faptul că este alături de noi. Ne-a ajutat ca astăzi să putem să facem o lansare deosebită a unui proiect politic care se vrea înainte de toate un proiect politic relaxat care să adune oamenii, care să încerce, așa cum am făcut și în această seară aici, să implice oamenii, să adune opinii de la oameni și să se asigure că tot ce vor oamenii se poate regăsi la un moment dat într-o anumită platformă”, le-a spus celor prezenți Daniel Constantin, fost copreședinte ALDE, inițiatorul proiectului.

„Acest proiect politic pe care îl lansăm, PRO România, nu este un proiect politic care a găsit cheia succesului, este un proiect politic care își propune de acum înainte să comunice mai mult, un proiect politic care își propune să lanseze o platformă care să implice oamenii nu numai înainte și în timpul campaniei electorale, ci și după ce un partid ajunge la guvernare, ceea ce nu se întâmplă”, a anunțat Daniel Constantin.

„De ce PRO România? (…) PRO România — acest proiect politic se numește în felul acesta pentru că în primul rând sunt român, îmi iubesc țara și vreau să fac ceva pentru țara mea și eu și colegii mei. În al doilea rând PRO România pentru că (…) majoritatea oamenilor politici, oameni care au intrat în politică pentru a se valida din punct de vedere personal în plan național și în plan internațional cum apar în fața presei spun pentru început: ‘Sunt pro european și pro NATO’. E foarte bine, dar să nu uităm că în primul rând trebuie să fim pro România și pro români. Dacă ești pro România și pro români, categoric ești și pro UE și pro NATO pentru că orice român care simte românește, de bună credință, nu vede locul României astăzi în anul 2017 decât în UE și în NATO”, a explicat Constantin.

Evenimentul de pe terasă nu a fost lipsit de incidente. Unei femei i s-a făcut rău și a leșinat, fiind nevoie să fie scoasă pe brațe din mulțime.

content-image

content-image

content-image

content-image

content-image

content-image

Daniel Constantin in direct la DIGI 24 FM

Lasă un răspuns