Apariții media

Comunicat de presa 19 iunie 2018

România a ajuns pe marginea unei prăpastii financiare, iar factura haosului generat de Liviu Dragnea va fi plătită de populație.

Românii cu rate află în fiecare zi că au de plătit și mai mulți bani la bănci, din cauza creșterii galopante a indicelui ROBOR.

Astfel, potrivit datelor publicate marți de Banca Națională, indicele ROBOR la trei luni în funcție de care se calculează majoritatea dobânzilor la creditele în lei a crescut până la 2,93%, adică cel mai mare nivel din octombrie 2014. In urma cu un an, indicele ROBOR era doar 0,83%.

Pro România consideră că acesta este doar unul dintre efectele destabilizării fiscal-bugetare a României de către Liviu Dragnea și avertizează că factura haosului economic generat de un om preocupat să scape de dosarele penale va fi plătită integral doar de către cetățeni. Românii trebuie să fie conștienți că, în situația în care se va continua politica măsurilor populiste și nesustenabile, prețurile vor fi din ce în ce mai mari, ratele lor la banci vor crește și mai mult, iar leul își va continua deprecierea în fața celorlalte monede.

Pro România va scoate la lumină una câte una minciunile lui Liviu Dragnea prin care a încercat să amăgească populația și să prezinte efectele reale pe care acestea le au asupra vieții de zi cu zi a oamenilor.

19.06.2018
Comunicare Pro Romania

Conferinta de presa - 25 iunie 2018
Comunicat de presa 18 iunie 2018

Lasă un răspuns